Despre omul mic

De-a lungul vietii asteia am incercat sa ma feresc de oamenii mici. In rest, nu mi-a fost frica de nimeni. Dar oamenii mici, cu frustrarile si regretele lor transformate in ura, oamenii mici cu complexe mari, ei m-au inspaimantat intotdeauna. Pentru ca lor nu ai ce sa le ceri. De la ei nu astepti nimic bun. Cu ei nu poti vorbi. Ei urasc in stanga si in dreapta, fara a face vreo diferenta, egal. Pe ei nu ii atinge nimic. I-am alungat, i-am evitat, i-am scos din viata mea. Ca pe niste buruieni. Repede si fara regrete. Si am iesit la randu-mi din viata lor tot ca o buruiana. Fara regrete. Repede. Suflete-scrum, dar care n-au ars niciodata a iubire, asudand in incercari disperate de a se umfla cu pompa. E o poveste pe care mi-o scriu, ca sa nu uit cu timpul rana pe care mi-a durut-o-n viata un suflet mic.