3 luni...

... de dragoste de irina.

irina-zambet, irina-privire, irina-mea.

irina rade

Irina mea rade cu ras strengaresc, cu ochii ei albastri si gura minunata.

minunea mea de fiecare zi ma iubeste. nu pot sa fiu vanitoasa in momentele astea. ma bucur de ele acum, repede, pe nerasuflate - pana isi va da seama Irina ca mama e doar un om si ca nu numai la pieptul ei se poate cuibari ca sa ii fie bine.

as da mult pentru anii dinainte, sa ii fi avut tot langa ea.

dar Irina habar n-are de toate astea si rade strengareste in coltul gurii ei minunate

irina

azi am dansat cu irina pe "Unforgettable". eu o iubeam si ea ragaia. e botzul meu, ne mirosim si ne iubim.

imi amintesc uneori, ca de o intamplare scurta si indepartata, de cele 4 luni intre 4 pereti, intinsa pe spate si asteptand cu emotie o noua vizita la medic, ca sa ies din casa. apoi, nerabdarea si frica cumplita, de-a lungul unei saptamani de vizite zilnice la spital; si asteptarea.

anestezia: cineva ma tinea lipita de masa, eu chircita toata, tramurand ca varga; iar omul ala imi era drag pentru ca ma tinea, avea grija de mine.

urletul Irinei. si apoi ea, lipita de fruntea mea.....niciodata nu am plans ca atunci: mi se facuse cadou o dragoste atat de mare, dragoste pentru o viata. pana atunci, nu aveam cum sa ma fi gandit la asta. iubirea asta m-a izbit in plex cu forta unei locomotive si m-a intors cu totul. parca viata asta e o camera in al carui alt colt am ajuns acum pentru prima data. toate obiectele sunt la locul lor, dar nu le mai vazusem pana acum din unghiul asta. si lumina cade altfel pe chipul meu, parca e un soare de dupa-amiaza intrand prin fereastra din dreapta, pe dupa perdea.

o privescpe Irina mea, stralucitoare ca o luna de august. ii vanez zambetul, privirea, apoi ma uit in ochii barbatului meu si imi vine sa plang cu plansul ala nemaiplans pana in ianuarie.